Sus
  >  Home   >  Phnom Penh – Marea dezamăgire a vacanței noastre!
phnom penh

În ultimii ani infrastructura Cambodgiei s-a mai dezvoltat, pornind de la drumurile de pământ la șosele destul de ok. Datorită acestui lucru au apărut numeroase variante de a călători între principalele orașe, precum Siem Reap și capitala Phnom Penh.

Cum ajungi din Siem Reap în Phnom Penh

Cea mai rapidă variantă este cu avionul, un drum de 45 minute, la prețuri destul de bune (începând de la 40 eur/persoană). Cum aveam însă programate 10 zboruri într-o lună și ne doream să vedem și zona rurală a Cambodgiei, am preferat să mergem spre capitală cu autocarul, alegând firma Giant Ibis.

Am făcut rezervările online, din țară, procedura fiind foarte simplă. Am selectat chiar și locurile preferate, iar condițiile au fost neașteptat de bune. Pe lângă curățenia din autocar, dispuneam de priză și wi-fi, în plus am primit și o masă și apă pe tot parcursul drumului..

Distanța dintre cele 2 orașe este de 320km și se parcurge destul de greu, în aproximativ 5 ore. Se traversează însă numeroase orășele și sate, având posibilitatea de a observa viața simplă a localnicilor. Tariful a fost de 16$/persoană, incluzând aici și 1$ taxa de rezervare și plată cu cardul.

Câteva informații generale despre Phnom Penh

Conform legendei, Phnom Penh a fost fondat în 1372, când Lady Yeay Penh smulge un copac plutitor (koki) din apele râului. În interiorul acestuia găsește patru statui Buddha și construiește un mic templu, pe deal, pentru a le adăposti. În scurt timp, un oraș se formează în jurul templului – orașul Phnom Penh de mai târziu, ce avea să poarte numele întemeietoarei sale.

În 1434, după ce Angkorul a fost părăsit, regele Ponhea Yat mută capitala în locul numit „cele patru fețe”, la intersecția râurilor Bassac, Mekong și Tonle Sap, în apropierea noului oraș de lângă templu, dar este din nou mutată. Abia în 1866 capitala statului avea să fie restabilită la Phnom Penh.

Aflat sub colonialism francez, Phnom Penh prosperă și este unul dintre cele mai frumoase orașe din Asia, fiind denumit „Perla Asiei” și inevitabil „Parisul Asiei”. Însă cum micul nostru Paris avea să decadă, aceeași soartă a avut-o și „Parisul” lor.

Wat Phnom – templul din legendă

Rata populației a cunoscut o creștere spectaculoasă la începutul anilor 1970, când refugiați din toate părțile țării se adunau aici, fugind de luptele de gherilă și de granițele cu Vietnamul bombardat.

Totul avea să se încheie când la conducere au ajuns Khmerii roșii, conduși de „fratele numărul 1” – Pol Pot. În urma unei diversiuni și a unui zvon fals cum că orașul urmează să fie bombardat, întreaga populație este mutată în zonele rurale.

Aproape întreaga elită a țării, cât și cei care au refuzat să-și părăsească locuințele au fost trimiși în lagăre, ori executați pe loc. Abia după un secol de la eliberarea vietnameză orașul începe să se repopuleze, însă este în continuare o capitală rămasă în urmă, cu grave probleme și numeroase lipsuri.

Primele contacte cu Phnom Penh

Când am ajuns în Phnom Penh m-am simțit ca și cum m-aș fi teleportat în Bucureștiul din urmă cu 25 de ani. Nu am apucat să ne luăm bagajele din autocar, că eram deja înconjurați de șoferi de tuk-tuk, pentru a ne duce la hotel.

Verificasem deja pe internet, iar distanța până la cazare era sub 2km. Bineînțeles că taximetriștii, primitori din fire atunci când vine vorba de turiști străini, ne-au cerut 10$. După multe minute de discuții în contradictoriu și încercări de-ale noastre să comandăm taxiuri, au acceptat să ne ducă pentru 2$.

Am ales pentru cazare Hotel Asia, un hotel de 3* situat chiar lângă Piața Centrală. Principalele obiective însă erau cam la 1-2 km depărtare, deci am fost nevoiți să mergem pe jos, ori să luăm tuk-tuk de fiecare dată când doream să vizităm.

Traficul în Phnom Penh

Am ajuns în fața unui hotel vechi, cu un hol mare, burdușit cu o mobilă greoaie, odioasă, din lemn masiv. Chiar și cheile de la camere aveau atașate câte un breloc din lemn ce cântărea câteva sute de grame.

Camera suficient de spațioasă și chiar curată, cu un aer condiționat vechi, dar funcțional, iar mobila cred că avea pe puțin 20 de ani vechime. M-a uimit ușa de la balcon, care era din metal și se închidea cu un zăvor imens. Trezeam tot hotelul când încercam să deschidem sau să închidem ușa, atât de gălăgioasă era.

Cel mai mare șoc pe care l-am avut însă a fost când am găsit pe hol, în fața ușii noastre, un liliac viu ce se rătăcise și stătea întins pe gresie.

Nimic din ce văzusem pe internet nu corespundea cu realitatea. Multe comentarii apreciau piscina, care lipsea cu desăvârșire, la fel și centrul spa. Cu ceva timp în urmă, în aceeași clădire exista și un restaurant KFC, care între timp s-a închis, însă pozele nu au fost schimbate.

Micul dejun a fost mai mult decât dezamăgitor, mâncarea fiind proastă și puțin diversificată. Dacă ajungeai mai târziu, ghinion, pentru că nu se făceau realimentări și rămâneai fără mâncare.

Imediat ce pășeam în afara hotelului, chiar și pentru o țigară, eram flancați de șoferi de tuk-tuk. În prima seară am mers pe jos până în zona promenadei, însă pentru a doua zi discutasem cu unul dintre șoferi să ne ducă. Nu a fost nevoie de prea multe detalii, pentru că a doua zi dimineață ne aștepta în același loc, în fața hotelului.

reprezentare stilizată a Phnom Penh-ului

După cum spuneam, în prima seară, după ce ne-am cazat, am pornit la pas în explorarea orașului, fără să avem o țintă anume. Am descoperit străzile murdare, gunoaiele aruncate pe marginea șoselei, neexistând tomberoane și am aflat că legile de circulație sunt mai mult orientative.

Sărăcia este la fiecare pas, începând de la gheretele de street-food insalubre până la oamenii care mănâncă direct pe trotuar, în timp ce la 10m distanță altul își face nevoile.

Probabil cea mai frumoasă zonă a orașului este zona Palatului Regal și promenada care se întinde pe malul râului Mekong. Aici găsim majoritatea atracțiilor turistice, dar și numeroase restaurante, hoteluri, cluburi de noapte. Tot aici însă își fac apariția cerșetori și fetițe de 5-6 ani trimise să vândă porumb turiștilor (pentru a hrăni porumbeii), sau brățări.

Copilă încercând să vândă porumb pentru porumbei

Tot aici găsești și restaurante ce vând „Happy Pizza”, o pizza devenită celebră ingredientului secret: marijuana. Cel mai probabil însă este vorba doar de marketing, întrucât drogurile sunt interzise în Cambodgia. Asta nu-i împiedică pe unii să abordeze pe stradă turiștii pentru a le vinde cannabis.

Palatul Regal și Pagoda de Argint

Palatul Regal este unul dintre principalele obiective turistice ale orașului, fiind și reședința familiei regale, însă pentru noi a fost o dezamăgire imensă!

Am ales să vizităm palatul în cea de-a treia zi și poate așa a fost cel mai bine, pentru că altfel ne pierea tot entuziasmul. Am ajuns la casa de bilete pe la 10:30, în condițiile în care la ora 11 se lua pauză de 3 ore, urmând a se deschide publicului între orele 14-17.

Am stat, ne-am sfătuit și în cele din urmă am preferat să intrăm acum decât să mai așteptăm încă 3 ore. Deși ni s-a spus că sunt necesare 1,5 – 2 ore pentru a vizita întregul complex.

Pe hartă totul arăta bine, fiind numeroase clădiri pe traseul turistic, asemeni Palatului Regal din Bangkok, pe care îl vizitasem cu câteva zile înainte și care ne impresionase. În realitate însă multe dintre clădiri erau interzise vizitatorilor, accesul către ele fiind blocat, iar celelalte nu puteau fi văzute în interior.

Într-un singur templu am avut voie să intrăm, însă nu am avut voie să facem fotografii, astfel încât întreaga noastră vizită s-a terminat în mai puțin de 15 minute. Nu știu dacă așa este zilnic, sau dacă au închis din clădiri mai devreme, chiar dacă nu se făcuse încă ora 11, dar pot să spun fără probleme că au fost cei mai prost cheltuiți 20$ din toată vacanța!

Totuși istoria complexului este una interesantă și este păcat de faptul că nu poate fi vizitat în cele mai bune condiții.

A fost construit în 1866 și este un simbol al mândriei naționale. Prima clădire care îți apare în față este Pavilonul Chanchaya, locul în care erau prezentate, în fața regelui și a invitaților săi, tradiționalele dansuri apsara.

Sala Tronului este una dintre cele mai impunătoare clădiri, construită fiind în stil khmer și folosită doar pentru anumite ocazii speciale, precum ceremonia de încoronare. Sala are și un turn înalt de 59m și este o imitație după turnurile templului Bayon din Angkor.

Trezoreria Regală și Reședința lui Napoleon al III-lea se află în imediata apropiere a Sălii Tronului. Deși casa a fost construită inițial în Egipt, unde a servit drept reședință pentru împărăteasa Franței, Eugenie, pe perioada lucrărilor la Canalul Suez, a fost făcută ulterior cadou regelui Norodom în 1873.

În zona de nord a palatului se întinde Pagoda de Argint, o clădire fermecătoare, numită astfel după acoperișul format din 5329 blocuri de argint, cântărind mai mult de șase tone!

Pagoda nu a fost distrusă nici măcar de khmerii roșii, care doreau să demonstreze lumii că fac eforturi de conservare a monumentelor culturale. Cu toate acestea numeroase relicve sacre și obiecte au fost distruse sau furate, în prezent templul deținând 1650 obiecte de artă, majoritatea statui budiste.

În curte se găsește monumentul ecvestru al regelui Norodom, care inițial îl reprezenta pe împăratul Napoleon al III-lea al Franței, însă capul i-a fost înlocuit. Pe zidurile înconjurătoare se pot vedea picturi murale care descriu scene din „Ramayana”, asemeni celor găsite la Angkor Wat.

Curtea mai adăpostește și două stupe (monumente funerare), pentru regii AngDuong, respectiv Norodom.

Cele 2 stupa

În interiorul Pagodei de Argint se află Buddha de Smarald, una dintre cele mai sacre statui din Cambodgia, datând din sec. al XVII-lea. În fața acesteia se află o statuie a lui Buddha în mărime naturală, făcută din 90kg de aur și împodobită cu 9584 diamante.

În spatele acestora se află patul regal, cel pe care a fost transportat regele în ziua încoronării. Este atât de greu încât este nevoie de 12 oameni pentru a-l căra.

o poză făcută pe ascuns în Pagoda de Argint

După dezamăgirea avută la Palatul Regal am vrut să ne mai îndulcim ziua cu o vizită la Muzeul Național, văzut de mulți drept cea mai frumoasă clădire din Phnom Penh, împletind influențe asiatice și coloniale.

Muzeul se află la doar câteva sute de metri distanță de Palatul Regal și am avut parte de o dezamăgire la fel de mare. Biletul este tot 10$/persoană, o sumă mult prea mare pentru standardele Cambodgiei, menită să jecmănească turiștii. Filmatul și fotografiatul în interior sunt contracost, iar ghidul audio se plătește de asemenea suplimentar.

Muzeul Național

Am decis pe loc să plecăm de aici, profund dezgustați de modul în care se poartă cu turiștii și am preferat să cheltuim banii prin Central Market, piața centrală din apropierea hotelului.

Nu în ultimul rând am vizitat Wat Phnom, templul budist construit în 1372, fiind cel ridicat de Doamna Phen în legenda orașului. A fost ridicat pe deal, la 27 m înălțime, fiind cea mai înaltă structură religioasă din oraș.

Adevăratele atracții ale orașului sunt însă altele, care de asemenea provoacă furie și tristețe, însă într-un alt mod. Este vorba despre Muzeul Genocidului Tuol Sleng, numit și S-21, împreună cu Killing Fields, câmpurile morții, numite Choeung Ek Genocidal Center, ambele prezentând ororile la care khmerii roșii, conduși de Pol Pot, au supus poporul cambodgian.

Despre acestea însă voi scrie mai pe larg în următorul articol, fiind mult prea importante pentru a le trece ușor cu vederea.

Central Market

Zilele în Phnom Penh au trecut destul de greu, fiind singurul oraș în care am simțit asta. Și nu doar în această vacanță ci în general. Reveneam destul de devreme la cazare, pentru că atracțiile se închideau la ora 17 cel târziu, astfel încât ieșeam doar pentru a lua cina.

Nici nu erau foarte multe de făcut în afară de cele prezentate. În ultima seară am intrat și într-un club de noapte, însă a fost la fel de dezamăgitor precum întregul oraș. Muzica foarte proastă și băutura scumpă. Și singura bere disponibilă era Corona.

Totul a mers prost în Phnom Penh până în ultimul moment, când am plecat spre aeroport. Distanța fiind destul de mare, am preferat un taxi în locul tuk-tuk-ului, rezervând o mașină chiar de la hotel.

Bătrân vestic + tânără localnică = un peisaj comun în Phnom Penh

Ne-a costat 15$, însă mașina nu a pornit, fiind nevoiți să așteptăm încă 10-15 minute până a venit altă mașină. Am lăsat totuși în urmă aceste probleme cu zâmbetul pe buze, pentru că urma să zburăm spre punctul culminant al vacanței noastre – Bali!

postați un comentariu

14 − 8 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.