Tours este unul dintre acele orașe care te surprind plăcut când le descoperi pe jos, fără așteptări prea mari. Am ajuns aici într-o după-amiază, venind din Blois cu autocarul, pentru o plimbare de câteva ore prin centrul istoric. A fost suficient timp cât să înțeleg de ce francezii numesc acest oraș „capitala artei de a trăi” din Valea Loarei.

O istorie de două mii de ani

Povestea orașului începe cu tribul galic al turonilor, care au dat numele regiunii Touraine. Romanii au cucerit zona în secolul I î.Hr. și au întemeiat aici Caesarodunum, un oraș prosper la intersecția drumurilor comerciale dintre Atlantic și centrul Galiei. Așezarea beneficia de poziția strategică pe malul Loarei, care asigura transport fluvial și acces la resursele întregii regiuni.

Perioada Sf. Martin

Momentul decisiv pentru identitatea orașului a venit în secolul al IV-lea, odată cu Sfântul Martin. Născut în Pannonia (actuala Ungarie), Martin a fost soldat roman convertit la creștinism, care a devenit episcop de Tours în anul 371.

Legenda spune că într-o iarnă grea, pe când era încă militar, și-a tăiat mantia în două pentru a împărți jumătate cu un cerșetor înghețat de frig. Această scenă a rămas unul dintre cele mai reprezentate subiecte în arta creștină medievală.

După moartea sa în 397, mormântul lui Martin a devenit cel mai important loc de pelerinaj din Galia, iar Tours s-a transformat într-un centru spiritual de primă importanță pentru întreaga Europă occidentală.

În perioada carolingiană, orașul a cunoscut o adevărată renaștere culturală. Alcuin din York, cel mai învățat om al vremii sale, a condus școala mănăstirească de aici la invitația lui Carol cel Mare. Sub îndrumarea sa, călugării de la Tours au dezvoltat un nou tip de scriere, minuscula carolingiană, care sta la baza alfabetului latin modern pe care îl folosim și astăzi.

Scriptoriul mănăstirii producea manuscrise de o calitate excepțională, răspândite în întreg imperiul carolingian.

Tours în Evul Mediu

Evul Mediu a adus și perioade grele. Vikingii au atacat și jefuit orașul de mai multe ori în secolul al IX-lea, distrugând bazilica ridicată deasupra mormântului Sfântului Martin. Locuitorii au reconstruit însă de fiecare dată, iar pelerinajele au continuat să aducă prosperitate. Tours era una dintre etapele principale pe Via Turonensis, drumul de pelerinaj spre Santiago de Compostela care pleca din Paris.

Secolele XV și XVI au reprezentat apogeul orașului. Regii Franței, în special Ludovic al XI-lea, au preferat să locuiască în castelele din Valea Loarei mai degrabă decât în tulburata capitală pariziană.

Tours a devenit de facto capitala regatului pentru aproape un secol. Tot Ludovic al XI-lea a încurajat dezvoltarea industriei mătăsii, aducând meșteri italieni care au transformat orașul într-unul dintre cele mai importante centre textile din Europa. Negustorii îmbogățiți și-au construit case impunătoare din piatră și lemn, dintre care multe se păstrează și azi în centrul vechi.

Războaiele religioase din secolul al XVI-lea au lovit greu orașul, cu populații importante atât catolice cât și protestante. Revocarea Edictului de la Nantes în 1685 a provocat exodul hughenoților, iar industria mătăsii a intrat în declin, meșterii protestanți emigrând în Anglia, Olanda și Prussia.

Revoluția Franceză și după..

Revoluția Franceză a adus distrugeri importante. Vechea bazilică Saint-Martin, una dintre cele mai mari biserici din creștinătate, a fost demolată aproape complet, piatra fiind vândută ca material de construcție. Mormântul sfântului a fost profanat, deși o parte din relicve au fost salvate și ascunse de credincioși.

În cel de-al Doilea Război Mondial, Tours a suferit bombardamente devastatoare în iunie 1940, când armatele germane au avansat spre sud. Centrul vechi a fost grav afectat, iar reconstrucția a durat decenii. Din fericire, multe dintre casele medievale din Place Plumereau au supraviețuit și au fost restaurate cu grijă.

Astăzi, Tours este un oraș universitar vibrant, cu peste 30.000 de studenți care aduc energie și viață străzilor istorice. Este cunoscut pentru calitatea limbii franceze vorbite aici, considerată cea mai pură din țară, motiv pentru care multe școli de limbă franceză pentru străini funcționează în oraș.

Place Plumereau – sufletul orașului vechi

Orice vizită în Tours începe și se termină în Place Plumereau, sau „Plum'” cum îi spun localnicii. Piața aceasta dreptunghiulară, înconjurată de case medievale cu schelet de lemn, este poate cel mai fotogenic colț al orașului și una dintre cele mai bine conservate ansambluri de arhitectură civilă medievală din Franța.

Casele datează din secolele XV și XVI, perioada de maximă prosperitate a orașului. Sunt construite în tehnica tradițională a scheletului de lemn, cu grinzi aparente de stejar care formează structura portantă, iar spațiile dintre ele umplute cu zidărie sau tencuială. Multe au etajele superioare în consolă, adică ușor ieșite în afară față de parter, o soluție care permitea câștigarea de spațiu la nivelele de locuit și proteja totodată trecătorii de ploaie.

Fațadele sunt pictate în culori vii: galben ocru, roșu de Veneția, albastru lavandă, verde patinat. Ferestrele cu obloane de lemn, ușile sculptate, firmele din fier forjat – fiecare detaliu contribuie la atmosfera de carte poștală.

La parterul caselor funcționau ateliere și prăvălii, iar negustorii locuiau la etaje. Unele case păstrează încă sculpturile decorative de pe grinzi, reprezentând chipuri grotești, animale fantastice sau scene din viața de zi cu zi.

În centrul pieței se ridica odinioară o fântână medievală, înlocuită ulterior cu un castan secular. Astăzi, întregul spațiu este pietonal și ocupat de terasele cafenelelor și restaurantelor. Seara, mai ales în sezonul cald, piața se animă cu studenți, turiști și localnici care savurează un pahar de vin alb de Vouvray sau roșu de Chinon, ambele produse în împrejurimile orașului.

Din piață pornesc străduțe medievale spre cartierele vecine. Rue du Grand Marché, Rue de la Rôtisserie, Rue du Change – numele păstrează amintirea activităților comerciale de odinioară. La câțiva pași, Place du Grand Marché oferă aceeași atmosferă medievală, cu case colorate și terase aglomerate.

Catedrala Saint-Gatien

De la Place Plumereau am mers pe jos circa cincisprezece minute spre estul orașului vechi, unde se înalță Catedrala Saint-Gatien, dedicată primului episcop al orașului din secolul al III-lea. Este monumentul care ilustrează cel mai bine evoluția arhitecturii gotice franceze de-a lungul a patru secole de construcție.

Lucrările au început în jurul anului 1170, pe ruinele unei catedrale romanice distruse de incendiu. Prima fază a ridicat corul în stil gotic timpuriu, cu arcade ogivale relativ simple și ferestre de dimensiuni moderate. Construcția a continuat în secolele XIII și XIV cu transeptul și nava centrală, în stil gotic radiant caracterizat prin ferestre din ce în ce mai mari și decorațiuni din ce în ce mai elaborate.

Fațada vestică, realizată între 1426 și 1547, reprezintă apogeul goticului flamboyant. Cele două turnuri, deși asimetrice ca înălțime, formează un ansamblu de o eleganță rară. Decorațiunile exterioare sunt de o bogăție aproape exuberantă: baldachine de piatră, pinacole, fleșe, statui în nișe, arcade oarbe, rozete sculptate.

Partea superioară a turnurilor adaugă elemente renascentiste, vizibile în cupolele octogonale care le încununează, o dovadă că lucrările au continuat și după 1500, când noile idei artistice venite din Italia începuseră să influențeze arhitectura franceză.

Interiorul

Interiorul impresionează prin verticalitate și lumină. Nava centrală, înaltă de aproape treizeci de metri, atrage privirea spre bolta gotică cu nervuri elegante. Dar gloria catedralei sunt vitraliile, care acoperă o suprafață totală de aproape două mii de metri pătrați.

Cele mai vechi, din secolul al XIII-lea, se află în ferestre din cor și reprezintă scene din viața sfinților și din Biblie în culori intense, dominate de albastru și roșu. Rozeta mare de pe fațada vestică, din secolul al XV-lea, înfățișează pe Fecioara Maria înconjurată de îngeri. Când lumina după-amiezii pătrunde prin aceste vitralii, interiorul catedralei se transformă într-un caleidoscop de culori proiectate pe piatră.

În brațul sudic al transeptului se află mormântul copiilor regelui Carol al VIII-lea și ai Anei de Bretania, o capodoperă a sculpturii renascentiste din marmură albă de Carrara și marmură neagră belgiană. Cei doi copii, morți la vârste fragede, sunt reprezentați în rugăciune, cu chipuri de o finețe extraordinară.

Adiacentă catedralei, fosta mănăstire canonicală La Psalette (de la cuvântul psalm) păstrează două galerii de mănăstire suprapuse. Galeria inferioară, din secolul al XV-lea, este în stil gotic flamboyant, cu arcade trilobate și bolți decorate.

Galeria superioară, adăugată în secolul al XVI-lea, arată trecerea la Renaștere prin arcadele în plin cintru și decorațiunile inspirate din antichitate. Din mănăstire se pătrunde într-o sală de scriptoriu medievală și într-o bibliotecă cu mobilier de epocă.

Strada Colbert și centrul istoric

Între catedrală și cartierul medieval din vest, Rue Colbert oferă o imagine completă a istoriei urbane din Tours. Strada, care poartă numele celebrului ministru al lui Ludovic al XIV-lea, urmează traseul unei artere romane și leagă cele două nuclee istorice ale orașului: cetatea episcopală dinspre est și așezarea comercială din jurul Saint-Martin dinspre vest.

De-a lungul străzii se succed clădiri din epoci diferite. Case medievale cu schelet de lemn alternează cu hôteluri particulare din secolul al XVIII-lea, cu fațade clasice din piatră de tuf, caracteristică zonei. La nr. 39 se păstrează casa unde Jeanne d’Arc și-a comandat armura în aprilie 1429, înainte de a pleca să elibereze Orléans-ul de sub asediul englezilor.

Strada traversează Place Foire-le-Roi, o piață creată în secolul al XV-lea pe locul unui târg anual important. Casele din jur păstrează arcade la parter, unde se instalau odinioară tarabele negustorilor în zilele de târg.

La capătul dinspre catedrală, Rue Colbert se deschide spre Rue Nationale, principala arteră a orașului modern, creată în secolul al XVIII-lea și reconstruită după bombardamentele din 1940 în stil neoclasic. Contrastul între cele două axe ilustrează tensiunea dintre conservare și modernizare care a marcat evoluția orașului în ultimul secol.

Bazilica Saint-Martin

Continuând spre vest, ajungem la locul cel mai sfânt al orașului, unde se află mormântul Sfântului Martin. Bazilica actuală, construită între 1886 și 1924 în stil neobizantin, pare stranie în peisajul francez, cu cupolele sale rotunde și mozaicurile de inspirație orientală. Arhitectul Victor Laloux a ales acest stil pentru a marca ruptura cu trecutul și pentru a evita comparațiile cu vechea bazilică medievală, imposibil de egalat.

Vechea bazilică, ridicată în secolul al V-lea deasupra mormântului sfântului și reconstruită de mai multe ori în Evul Mediu, era una dintre cele mai mari și mai bogate biserici din creștinătate. Avea o navă lungă de peste o sută de metri și cinci turnuri impunătoare.

Pelerinii veneau cu miile să se roage la mormântul celui care fusese „apostolul Galiei”, să atingă relicvele și să ceară vindecări miraculoase. Regii Franței depuneau aici jurământ solemn înainte de încoronare.

Revoluția a distrus aproape totul. Astăzi, din vechea bazilică nu se mai păstrează decât două turnuri izolate în țesutul urban: Turnul Charlemagne, care marca transeptul nordic, și Turnul Ceasului, de la fațada vestică. Ambele au fost integrate în clădiri ulterioare și sunt vizibile de pe străzile adiacente, mărturii singulare ale măreției dispărute.

Bazilica actuală, deși nu impresionează prin dimensiuni, are meritul de a fi redefinit locul ca spațiu de cult după aproape un secol de abandon. Cripta păstrează mormântul Sfântului Martin, un loc de reculegere simplu dar încărcat de emoție pentru credincioși. Pelerinii continuă să vină din toată Franța și din străinătate, mai ales de Ziua Sfântului Martin, pe 11 noiembrie.

În fața bazilicii, Rue des Halles păstrează urmele unui alt monument dispărut: mănăstirea Saint-Martin, al cărei mănăstire este parțial vizibilă în curtea unei clădiri din secolul al XIX-lea.

Impresii practice

Tours se vizitează comod pe jos în două-trei ore, suficient pentru centrul istoric și principalele monumente. Traseul ideal pornește din Place Jean Jaurès, traversează Rue Nationale spre Place Plumereau, continuă prin străduțele medievale spre Catedrala Saint-Gatien, apoi revine spre vest pe Rue Colbert până la Bazilica Saint-Martin.

Orașul are și un tramway modern care leagă gara de centru, util dacă ajungeți cu trenul. Gara Tours este bine conectată cu Paris prin TGV, călătoria durând puțin peste o oră.

Pentru grupurile noastre care vizitează Valea Loarei, Tours funcționează excelent ca escală de o câteva ore. Oferă o perspectivă urbană care completează vizitele la castele și permite participanților să se bucure de atmosfera unui oraș francez autentic, cu terase, patiserii și acel je ne sais quoi care face din Franța o destinație mereu atractivă.

---

Tours rămâne pentru mine imaginea perfectă a unui oraș care și-a păstrat eleganța fără să devină muzeu. Între casele medievale și studenții de la universitate, între catedrale și terase, găsești echilibrul acela tipic francez între trecut și prezent.