Sus
  >  Home   >  Biserica Mavrogheni și cișmeaua din „capătul Podului Mogoșoaia”

Termin vizita la Muzeul Țăranului Român. Zi de duminică frumoasă, însorită, acasă nu mă grăbeam. Șoseaua Kiseleff devenită pietonală, iar mii de persoane se puneau la cozi pentru înghețată, burgeri, bere, sau vreo mâncare indiană.

Până să mă amestec în mulțime, fac o oprire peste drum de muzeu, pe Monetăriei 4. O biserică în care am mai fost, dar despre care nu mă documentasem până acum. M-a atras în primul rând tăblia care indica anul construcției – Biserica Mavrogheni 1787.

Evident, aici nu era agitația de pe bulevard, dar nici liniște nu era. Un bebeluș tocmai se boteza în interior. Iar eu am avut curtea bisericii la discreție, pentru poze.

Nicolae Mavrogheni și istoria bisericii

Nicolae Mavrogheni este unul dintre domnitorii fanarioți ce au condus Țara Românească, având o domnie de 4 ani, între 1786 – 1790. Original din Grecia, insula Paros, ajunge comandant al flotei otomane. Este ajutat să ajungă domn de pașa Gazi Hasan, iar tot la ordinul unui pașă Hassan avea să fie ucis în 1790. Cică pentru nesupunere în fața Porții. Ce să faci, vremuri crude.

Fără o contribuție semnificativă la dezvoltarea țării, sau a Bucureștiului, s-a remarcat totuși prin alimentarea cu apă a câtorva reședințe de boieri, printr-un mic sistem de conducte. În folclor a rămas cu excentritatea sa, călătorind prin București în trăsură trasă de cerbi, ce aveau coarnele poleite cu aur.

Totuși a lăsat ceva în urmă, care îi poartă numele și după 250 de ani de când se plimba prin Capitală cu cerbii lui. La capătul Podului Mogoșoaia (actuala Calea Victoriei), pe câmp, la marginea orașului, avea să ridice o nouă moșie, un fel de reședință de vară.

Casa de la „țară”..

Da, casa de la „țară” a lui Nicolae Mavrocordat era pe la Piața Victoriei, din zilele noastre. Nici nu voia să călătorească prea mult, probabil.

Noul complex avea să cuprindă, evident, o biserică, chilii ale călugărilor, o tipografie, o grădină (care ulterior avea să se dezvolte în Parcul Kiseleff) și o visterie a apelor. Adică un rezervor în care se capta apa și apoi alimenta curtea domnească, a celor din prejur, dar și o fântână țâșnitoare.

Aceasta zonă avea să primească denumirea de „Mahalaua Cișmeaua lui Mavrogheni” pe la începutul anilor 1800. Mahalaua mai cuprindea niște mori de vânt, un nou obor, în care oamenii să-și vândă bunurile, o școală, iar unii spun că Spitalul Filantropia din apropiere, și-ar fi început activitatea tot în vremea lui Mavrogheni, deși pe site-ul spitalului se specifică faptul că istoria acestuia ar începe prin 1811.

Biserica Mavrogheni

Revenind la biserică, este un monument istoric, ridicat de Mavrogheni și soția sa drept mulțumire pentru vindecarea fiicei lor dintr-o boală gravă. Dacă Nicolae Mavrogheni ar fi transportat miraculos 250 de ani, până în vremurile astea, puțin probabil să își mai recunoască ctitoria.

Pe durata celor peste 2 secole, biserica a suferit numeroase modificări, din cauza cutremurelor și a războaielor. În 1847 avea să fie reconstruită din temelii (ca urmare a cutremurului din 1839), iar cu această ocazie pierde una dintre turle. Alte lucrări au avut loc în 1890, 1941, 1945 (după ce a fost bombardată în 1944). În 1997 își primește noua clopotniță, de la intrare.

Iconostasul este singurul care se mai păstrează din clădirea originală a lui Mavrogheni.

Evenimente și personalități marcante

Biserica Mavrogheni a găzduit evenimente, dar și personalități de seamă din istoria românilor. Se spune că la tipografia de aici a fost tipărită prima Constituție a țării, Regulamentul Organic.
Dacă despre acest lucru nu pot băga mâna în foc, cotidianul „Curierul românesc”, primul ziar în limba română, cu caractere chirilice, a văzut lumina zilei la tipografia de la Mavrogheni.

Ion Heliade Rădulescu, cel care a înființat ziarul, dar și reprezentant de seamă a culturii pașoptiste, primul președinte al Academiei Române, cel care îndemna „scrieți, orice, numai scrieți”, este înmormântat chiar în dreptul intrării în biserică, cu un frumos monument.

Nu este singura personalitate care își doarme somnul de veci în curtea bisericii Mavrogheni. Prințesa Zoe Bagration, prințul Constantin Mihail Șuțu, cărturarul Moise Nicoară fiind alte exemple. Nu în ultimul rând, un semn de mare dragoste, Horia Bernea, fostul director al Muzeului Național al Țăranului Român, a dorit să fie înmormântat în curtea bisericii, peste drum de muzeul său iubit.

În curtea bisericii putem vedea și un portret din bronz al lui Constantin Brâncuși, care, student fiind, a cântat în corul Bisericii Mavrogheni.

mavrogheni

Suntem prin anii 1788. București. Nicolae Mavrogheni, fost comandant al flotei otomane, ajuns domnitor în Țara Românească, străbate Podul Mogoșoaiei (actuala Calea Victoriei), într-o trăsură trasă de cerbi. Iar acei cerbi au vârfurile coarnelor poleite cu aur. Extravaganțe cam mari într-un oraș care nu cunoștea pavajul, iar apa era servită la cișmea. Din complexul construit în acei ani de domnitor, se mai păstrează încă Biserica Mavrogheni. Adevărat, a suferit multe modificări în cei aproape 250 ani, dar duce mai departe tradiția. Se spune că la tipografia de aici a fost imprimată întâia noastră Constituție. Tot aici primul ziar în limba română, cu caractere chirilice – „Curierul românesc”, al lui Ion Heliade Rădulescu. Important reprezentant al pașoptismului și al culturii românești, este înmormântat chiar în fața ușii bisericii.

postați un comentariu

thirteen + fifteen =

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.